alexis zorbas

dupa multe retineri activate de citeva imagini ale ecranizarii, m-am decis sa citesc romanul. pentru ca nu vreau sa scriu neaparat numai despre roman, o sa ma desfasor in comparatii, in expunerea rivalitatilor mele fictionale cu privire la alte romane, la alti autori.
alexis zorba e un roman viu, stilul si maniera limbajului sint prietenoase, calde, nu incilcite ca la clezio ("potopul" te scoate din minti), joyce, nici inexpresive ca la lagerkvist (in special "moartea lui ahasverus") sau plictisitoare ca in "onoarea pierduta a katharinei blum" (boll), "anestezie locala" (gunter grass), "hotii de frumusete" (tournier).
nikos kazantzakis, chiar si pentru un roman, adica pentru alexis zorba, ar fi trebuit sa primeasca premiul nobel. daca stau sa ma gindesc, multi autori cistigatori ai premiului nobel nu au mai mult de un roman valoros: grass (toba de tinichea), isaac bashevis singer (vrajitorul din lublin), orhan pamuk (ma numesc rosu), boll (opiniile unui clovn), pasternak (doctor jivago).
sa mai spun si despre roman. are si citeva scapari narative, naratorul, nu unul omniscient, expunerea povestii se face la persoana intii singular, ne relateaza vreo doua evenimente dialogate ale lui zorba fara sa fi fost de fata la desfasurarea lor. in rest, romanul e cuceritor, prin poveste, prin replici, prin primitivismul instinctual al lui zorba, prin filtrul prin care acesta trece lumea, opunind realitatii, superstitiei religioase, raspunsuri pur si simplu pitoresti. e un roman muzical, scufundat in valurile sufletesti ale celor doua personaje, care pe cit de contradictorii sint in reflectii, pe atit de complementare sint in tabloul cotidianului. zorba e cel viu, cel ce iubeste lumea asa cum este, pastrindu-si mereu o zona de mister, de aditie a incintarii, pe cind naratorul e cel care are nevoie de consolidari sufletesti, de bareme intelectuale, de sisteme care sa-i valideze existenta. lumea romanului e rustica, ritualica, salbatica, socotita dupa legile proprii, nedizolvata in modernitate.
un roman frumos!