mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. am zis a le numerota, nu si a le insemna numele. la un moment dat totul se transforma in numere. eu as vrea sa fiu numarul zece. unu si zero alaturate. numaratoarea nu se opreste niciodata la acelasi numar. numaratoarea si numerotarea. am impresia, la sfirsitul fiecarui an, ca las ceva neterminat. asta din moment ce, in anul urmator, imi reiau numerotarea. unu, doi, trei...nu se poate spune ca nu exista ceva comun. cel putin primele numere. as vrea sa fiu numarul zece. un zero si un unu. totusi sa nu incurc ordinea. revin: un unu si un zero. alaturate. asa e si cu vietile noastre, numaram anii. in definitiv o operatie inutila de vreme ce exista un sfirsit. de parca l-am intirzia. macar de ne-am insela in numarare. sa numaram, spre exemplu, de trei ori numarul treizeci, de cinci ori numarul treizeci si doi, de trei sute de ori numarul saptezeci si sase. nici macar nu scriem fara blanc. treisutedouazecisiunu. cum le reprezentam. 321. de teama sa nu gresim. oricum n-ar gresi viata. ce-ar fi daca in fiecare an am avea virsta de un an? nimic! e simplu. mai greu ne-ar fi sa ne acomodam.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. nu depasesc numarul treizeci. nu ca n-as vrea. vreau sa respect realitatea. cit citesc, atitea numere inscrise pe coala amintirii mele. pe coala de hirtie am vrut sa zic. nu vreau sa gresesc. poate fac o statistica a lor. poate sint propria lor statistica.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. a le numerota si a le numara. cind ajung la numarul zece ma opresc si imi zic ca eu sint el. numarul zece. nu si cartea insemnata cu numarul zece. poate fi o carte banala. sau nu. am spus, nu cartea ma intereseaza, ci numarul. totusi as putea trisa. in loc de douzeci si cinci de carti citite sa trec treizeci si sase. oricum nu le insemnez si numele.
am un an.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu