elogiu mamei vitrege, de mario vargas llosa

llosa se angajează într-un proiect curajos, un micro-roman la limita dintre decenţă şi pornografie, diferenţă dată de valoarea artistică a cîtorva capitole de o surprinzătoare frumuseţe. s-ar putea spune că este un roman erectil, în care sexualitatea este surprinsă în cele mai intime ipostaze, însă exagerarea temei dă o tentă de plictis, de maniacal, de psihoză. "eroticul" este camuflat în fiecare amănunt al unei familii nou formate, ce încearcă să-şi definească relaţiile de apartenenţă, de incluziune, de recluziune, un adevărat triunghi conjugal: don rodrigo – seniorul familiei, fiul sau, alfonso, şi mama vitregă a acestuia: senzuala lucretia. sub încercarea de a se face acceptată, lucretia acceptă toate jocurile insidioase, toate tertipurile fiului ei vitreg, dezvăluindu-i precocitatea instinctului sexual. de fapt este vorba de un joc sexual iniţiat chiar de copil, care, sub masca inocenţei, lasă impresia unui răsfăţ involuntar, a unui capriciu nevinovat. totul culminează cu relaţia sexuala dintre fiu şi mama vitregă, relaţie care va constitui şi destrămarea acestei familii ce părea că se hrăneşte dintr-un adevărat paradis trupesc. bine surprins este caracterul acestui copil diabolic, care poate mînui atît de bine armele jocului dintre inocenţă şi malefic, deşi poate părea o sarcina ce excede realitatea, exagerată în raport cu vîrsta acestuia; singura lui scuză pentru această construcţie diabolic-comportamentală este faptul că nimeni nu poate lua locul mamei sale moarte; acţionînd astfel, alfonso speră să răscumpere simpatia cititorului, să balanseze tot raţionamentul purtării sale pe relaţia eros-thanatos. limbajul propus de llosa se ridică deasupra temei exclusiv sexuale, senzuale a acestui roman, prin narări hiperbolice, prin descrieri paradiziace, făcînd ca fiecare element anatomic să fie în sine o metaforă a încîntării.