cu un pic de manie, desigur a esteticului, citesc, recitesc poeziile lui adrian paunescu, ascult recitarile lui, cintecele pe versurile poeziilor sale, insa nu-mi sint suficiente, aditionalele astea strict literare nu valideaza prezenta, nu umplu cu fiinta necesitatea mea.
mi-e dor de adrian paunescu, de aparitiile lui care scurtcircuitau interlocutorul, de prezenta de spirit din raspunsurile date oricarui impostor, de calitatea viziunii, de combativitatea recuperatoare de continut, de sensibilitatea cu care traia orice moment important al societatii noastre, de impozanta in prezenta detractorilor, de lacrimile, de caderile lui, de nervozitatile, de supararile pentru cel mai mic amanunt, mi-e dor de genialitatea exprimarii poetice, mi-e dor de vocea aceea stabila care exploda in privatizari de constiinte, mi-e dor de corectitudinea gramaticala a limbii vorbite...
in prezent nu e nimeni care sa aiba anvergura culturala a acestui om, nici o persoana nu ma poate extrage din lenea-mi caracteristica, nici o persoana nu ma contamineaza cu disciplina de a consuma destinul altei persoane.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu