buna ziua domnule gind

cine a zis ca diavolul nu exista? tocmai ma pregateam sa dau un raspuns categoric cind m-am simtit asaltat de un gind care nu numai ca-mi cerea circumspectie, ci si o disciplina necuvenita, o fermentatie dintre acelea care iti maturizeaza ascunzisurile, dar care niciodata nu lasa la iveala mustul rodului. asa ca am desertat vinul inainte de incoronare si asa m-am trezit
- intra, intra, oricine ai fi
- se pare ca sinteti un om curajos
- ce-i drept, nu-i o preocupare, insa din cind in cind as putea sustine afirmatia dumneavoastra
- intocmai cum banuiam
- vedeti, nici nu v-am deschis bine usa si si aveti certitudini, eu mai putin
- dar domnule, simplul, gest de a deschide unui necunoscut v-a facut mare in ochii mei
- si ce doriti
- asta e si ideea, in definitiv nu doresc nimic, ci, stiti, cum sa va zic...
- de-a dreptul
- eu sint diavolul
cu un individ pe cap care nu stiu de unde a aparut, dupa aparente putea avea orice profesie, dupa privire putea fi orcine, putin incurcat in mers, in totala nepotrivire cu stapinirea de sine si cu jocul de-a timiditatea prost mascata, imi zic, nu poate fi o tragedie faptul ca i-am deschis, mai incolo
- cu atit mai bine, sa inteleg ca e o onoare
- nicidecum, dar daca dumneavoastra aveti chemarea
- vocatia n-am, stiti ce este, daca dreapta nu anticipeaza stinga, atunci macar un capat de lume tot ti se cuvine
- sa ma mai prezint inca o data, se pare ca nu...
- va asteptati sa tresar, sa fiu cuprins de teama, curiozitate, nebunie, ei bine, nimic din toate astea
- sa zic doar ca v-am incurcat gindurile
- va sa zica, o prima victorie
- nu prea inteleg ce inseamna asta, dar daca doriti...
aveam sa aflu si scopul, cam tirziu pentru a mai salva ceva