lui adrian paunescu

Ne pleacă Poetul, foaierul
Din inimi e plin de fiori,
Cu vers să colinde tot cerul
Pe scene de stele si sori

Ne pleacă Poetul, ce drama
Lipsită de termen, contract!
De ce nu şi moartea de mamă
Să moară de dor, de infarct?

Se stinge o flacără, piere
Şi Totuşi Iubirea-n coşciug…
Adio Poete, de-acuma durere
Aprinde metafore-n rug

Şi bateţi voi cruci de noi rime
Iertarea din cerul rondel
Închideţi dactilii-n ruine
Precum dărîmatul castel

Se-nchid calendare în ziuă
Duminica neagră din noi
Îţi cîntă un ultim adio
Domestic cortegiu de soi

Cenaclu trăind prea departe
De noi, încă vii sub ninsori…
S-ajungem, ne-ajunge o moarte
În rol de mai vechi spectatori.


Lecţia de-amor din cer

Tu cerber din astre, bilete
Nu cere românilor mei!
Îi ştiu din senat de sonete
Din vechi parlament de idei

Spectacolul ăstei probleme
Stimaţi, regăsiţi spectatori
Tratează iubirea din leme
Şi-amorul de-aicea din nori

Din minus de dor, mereu calfă,
Transmitem la timpul compus
Mesajul că dragostea-i alfă
Şi-omegă de-i jos ori de-i sus

Vă scrieţi aceste noi lecţii
De fizici de-amor clandestin
Aflaţi, pe pămînt, că în secţii
De cer e acelaşi destin.