Încă mai există persoane care cred că practica fundamentează teoria, adică observarea, experimentarea, măsurarea, cuantificarea, empirismul îşi dezvoltă unidimensional cerinţele de descriere, extrăgînd din natură toate informaţiile legice necesare funcţionării unui sistem. De cele mai multe ori aşa pare să se întîmple, însă există cîteva categorii care nu urmează calea descrisă mai sus, scăpînd îndemînării practice de a-şi activa „preemţiunea” existenţei. Un fel de dispută a întîietăţii: cine a fost prima, teoria sau practica? Ca şi cum nuanţele nu ar exista, ca şi cum una ar exclude-o pe cealaltă.
Cei care susţin prima variantă privesc lumea prin prisma unei logici diagonale, însumînd numai reperele, izvoarele dislocate tocmai de acea categorie care nu se supune unei împroprietăriri practice, şi anume raţiunea.
Eroarea nu constă în poziţionare, ci în dezvăluire, căci orice punct de reflecţie ne-am alege, nu ne va fi suficient să scoată la lumină esenţa cercetată.
Nici cei care consideră că teoria dezvoltă sisteme aplicabile realităţii constituente nu se află în posesia unei exclusivităţi obiective.Susţinătorii unei astfel de discipline îşi suspendă dezvăluirea bazîndu-se numai pe conceptualizare.
Te iubesc general.Semnat ingerul tau....
RăspundețiȘtergere