duminică, 26 februarie 2012

duminica la tv cu monica tatoiu

nu, nu are emisiune. are emisiuni. pe la ora 11 şi ceva era înfiinţată la b1 tv discutînd despre mici, bere, grătare. cuvîntătoarea agita steagul bunului simţ, un fel de marş cu pas pe loc, supărînd "grataragiii" de profesie. nu-i nimic, îmi zic, schimb canalul, scap de doamna ştie-tot. tot butonînd, fără a-mi da seama de timpul scurs, ajung la antena 3. şi ce văd? desigur că pe doamna tatoiu. acum era la tema filmelor nominalizate pentru premiul oscar. nefiind un subiect care să mă pasioneze trec mai departe, totuşi cu o tuşă de persistenţă, ca şi cum un aş fi urmărit în propria casă. ceea ce nu e departe de realitate, căci pe la 16 şi ceva o găsesc din nou pe doamna tatoiu la televizor. de data asta la rtv. aici discută despre orice. fosta profă de mate, congruentă după revoluţie cu reţeta de înfrumuseţare avon, pare să-şi fi propus să bată recordul mondial în materie de apariţii tv/zi. intervenţiile doamnei de fier a convergenţei (monotonă şi mărginită), aducînd aminte de profeţiile din trecut ale lui brucan, dar şi puţin altoite cu epifaniile din numerele mari ale lui iliuţă numerologie, flecăreşte despre orice cu un debit demn de al unui rîu revărsat. această leonardo da vinci cu fustă, egală în apariţii cu suma pătratelor apariţiilor lui ciuvică şi chireac, îl umileşte, în turul său duminical, chiar pe nefericitul martir - pheidippides - al maratonului antic. mă îngrozesc la gîndul că, în curind, doamna tatoiu va fi primul om din lume care va confirma ubicuitatea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu