mao II, de don delillo

un roman prost, chiar foarte prost, cu un subiect tern, disipat in haina citorva personaje prost creionate. prima parte a cartii e absolut plictisitoare, cu replici cu aer intelectual, dar prost formulate, incercind sa invirta citeva idei in tema culta, culminind cu dialoguri scremute, heteroclite. a doua parte putin mai antrenanta, in acelasi registru al nimicului rasucit pe toate fetele.
romanul debuteaza cu scena grotesca a unei casatorii comune a mii de cupluri formate din persoane necunoscute, dar alese, calauzite, aprobate si asumate de un mentor ce disciplineaza existenta acestora. dupa care...
un scriitor de succes (bill gray) fugit din marja de expunere a publicului, mai degraba ajutat sa dispara din centrul asaltului mediatic de catre binevoitori ai constiintei creatiei (scott si karen, cea din urma fiind una din beneficiarele acelei casatorii initiatice, dar si legatura cu introducerea romanului), un scriitor caruia i se intretine aura tocmai prin lipsa din sfera atentiei, dar si prin referinta la continua creare, recreare a unui roman niciodata finalizat. declansatorul actiunii il constituie fotografa brita care, printre bliturile aparatului de fotografiat, strecoara si mesajul unui vechi prieten al lui bill gray, charles everson: dorinta de a stabili o intilnire. de altfel, everson e cel care il introduce pe scriitorul gray in mijlocul unei actiuni teroriste, demersurile acestora fiind sa-l salveze pe un tinar poet rapit de o organizatie islamista. abandonul romanului simbol, angrenarea intr-o noua dimensiune a utilului, supravietuirea unui atentat par sa-i dinamizeze noua existenta a lui gray, care isi
asuma individual rolul de salvator al tinarului confrate. insa incercarea lui se surpa sub prabusirea unui trup maltratat de amfetamine, medicamente. fotografa brita e cea care imortalizeaza si scena de final a romanului, o scena oarecum in aceeasi simbolistica cu inceputul romanului: oroarea fanatismului.
singurul lucru de remarcat, o fraza, fraza care intareste ideea ca si in romanele proaste poti gasi o replica cu iz de maxima: "E greu sa nimeresti limbajul nefericitilor". nu redau continuarea textului, caci as strica efectul apoftegmei.
per ansamblu, o nulitate narativa.