dreptul de a fi penibil

in principiu, ipostaza de "a fi penibil" e una stinjenitoare, si, pentru orice om normal, contabilizata in aria conflictului de sine cu o contrapondere in sfera rusinii. ei bine, se pare ca exista si persoane care au statuat o alta reprezentativitate a acestui decalaj de exprimare. unul dintre aceste personaje este chiar traian basescu. pentru el, a fi penibil e un drept pe care si l-a cistigat centimetru cu centimetru, o lupta de zi cu zi, o apasare pe care si-o cucereste cu multa naturalete, ajungind campion mondial la aceasta proba. perseverentul mitocan ba se contrazice de un milion de ori pe vorba emisa, ba acuza chiar situatiile in care se afla el cu ceva timp inainte, ba incurca responsabilitatile prezidentiale cu cele ale unui boschetar etern incurcat intre trei inspiratii de aurolac si o sorbitura din sticla de spirt, ba are apucaturile unui disperat care se agata de halba de bere decretind legile facerii cu certitudinea ca spuma de la gura e spuma germinala. mai nou a dat-o pe caragialisme deformind neinspirat numele contracandidatilor, in conditiile in care numele lui nu poate avea decit o origine de dos. de altfel, ca si mutra lui.
din cite vad, angajamentul cu penibilul e o competitie chiar cu propria-i persoana (cel de-al doilea angajament a fost cu securitatea). probabil, singura pe care o cistiga detasat.
cocalarul a creat institutia dreptului de a fi penibil. cum orice drept e corelat cu o responsabilitate, ma ingrozeste gindul cum se va materializa varianta "obligatiei de a fi penibil" la acest nene!