excludere

Nu pot să cred! Nu mai pot. Nu mai am disponibilitatea mentală. Am impresia că toată viaţa mea se va desfăşura sub instituţia negaţiei. E incredibil. Ce ţară e asta? Ce fel de oameni sînt ăştia? Cine poate să înţeleagă? Ce mai vor oamenii ăştia? Cîte dovezi? Cîte exemple? Cîtă evidenţă? Cîte argumente? Cîtă convingere? Dacă nici după cinci ani de mizerie, de dispută, de hăituială, de ancorare în ură, dacă nici după cinci ani de dispută artificială, dacă nici după optsprezece ani de perindare pe scena politică, dacă nici după relevarea unor amănunte cu totul caracterizante despre persoana acestui individ oamenii nu au decriptat acest personaj atunci ce să mai zic? Cîtă prostie poate să fundamenteze convingeri (în fapt fanatism) de genul: geoană vinde ţara ruşilor, iliescu se reîntoarce, mogulii sînt de vină? Incredibil! Nu mai am nici o speranţă. Singurul pariu pe care l-aş cîştiga e cel de a miza pe eternitatea prostiei la romîni. Asta nu e ţara mea. E ţara tupeiştilor, a meschinilor, a proştilor a căror singură calitate e mimarea a orice. A celor ce mimează meritul, a celor ce mimează cultura, a celor ce mimează priceperea, a celor ce mimează experienţa. Sînt un factotum ficţional, agresiv. Să creadă cineva că basescu luptă pentru ei e de-a dreptul insultător. Păi ce a făcut în cinci ani? Nu a fost la putere? Cine i s-a opus? Tremur de indignare. Mi-e scîrbă! O să devin radical. Cine îmi va spune că a votat cu băsescu va exclus din cercul meu de prieteni. Nu vreau să am de-a face cu astfel de persoane, sînt prea jos pentru mine, nu pot să mă aplec atît de mult încît să-i văd.