istorie

Cîmpuri verzi, păduri şi creste îşi deschiseră larg uşa

Pentru neamul ce-ntre neamuri şi-a sădit pe veci cenuşa

Pe-aste locuri primitoare. Daci şi-au zis…cu aste nume

Se legară în istorii, îmbrăcară-o nouă lume.

Ca hotar luară rîul ce despică lumea tracă

Munţii deveniră scuturi peste zarea ce-i îmbracă.

Jurămînt îşi fac, şi lege şi cu cerul şi pămîntul

Fapta judecă ce-i faptă, iară vorba doar cuvîntul

Din risipa altor timpuri re-învaţă a lor măsură

Moşi, strămoşi purtînd în pază a nobleţei osatură

Paşnici de cu sine, totuşi aprigi în a roţii luptă

La a sorţii-mbelşugare de cu toţii se înfruptă

Nici mai mică, nici mai mare nu le e a lor dorinţă

Ca a păcii-mpărăţie să tocmească-orice fiinţă

Vechi cetăţi scăldate-n faimă tot rîvnind aste meleaguri

Întocmiră plan de-asediu, ridicară a luptei steaguri

Trupe îşi dădură braţul, revărsîndu-se-n armate…

În zadar le fuse scopul, nimicite fură toate

Însă steaua ăstor glorii din tabernă în tabernă

Îşi crescu a sa uimire pînă-n Roma cea eternă

Deranjînd popor şi consul, zvon ce-mpunse drept în coaste

Pe August. Orbită-i firea se porni în cerc cu oaste

Către Dacia vecină. Bravi de-o parte, de-alta stîncă

Se-aruncară-n hora morţii tot mai neagră, mai adîncă

Dar a numărului forţă înclină a luptei treaptă

Arma dacică, tot mîndră, spre înfrîngere se-ndreaptă…

Moartea îşi întinse-n lături a dezastrului fantomă…

De acum peste decenii stăpînea măreaţa Romă