Porumbeii și vântul
Ce porumbei cu aripile grele,
A plâns pe ei probabil cineva,
Ce porumbei, septembrie suia
Deasupra casei și-a tristeții mele,
Mă mir că sumbrii nu le-au pus zăbrele
Sau că nu sunt dresați cu o nuia.
Ce porumbei cu cositor în oase,
Ca niște felinare ce s-au stins,
Mișcați de vântul toamnei pe cuprins
Șontâc, șontâc din aripi glorioase.
I-a moleșit prea leneșa plimbare
Pe cursul vântului nehotărât
Și de salvat i-ar mai salva atât
De-ar vrea și contra vântului să zboare.
